Il Vangelo secondo Matteo (1964)

regia: Pier Paolo Pasolini

Evanghelia dupa Matei, vazuta cinematic de un regizor militant ateu, gay si marxist pe deasupra. Totul ca parte intr-un dialog cu tinerii necredinciosi, propus de Papa. Pasolini nu incerca o ridicare in slavi, o glorificare a personajelor sale, e mai mult o incercare de a reda povestea neo-realist, pornind insa de la Evanghelie, ceea ce da si titlul, fara comentarii extratextuale, fara sentimentalizari si romantari. Faptul ca nu este povestea unui personaj, ci punerea pe film a unei scrieri, trebuie tinut minte de la bun inceput.

Mel Gibson a filmat The Passions in aceeasi locatie, un orasel italian foarte sarac. Desigur, cu o importanta diferenta de perspectiva!

Un film creat din imagini, aproape total lipsit de dialog, doar afirmatii rupte total de scenele anterioare, cu actori neprofesionisti (Isus e jucat de un student spaniol la economie pe care Pasolini il cunoaste accidental si ii ofera rolul), majoritatea personajelor sunt jucate de tarani iar Maria e jucata de propria mama a regizorului.

Pasolini descrie in mod poetic un radical nu chiar asa de oarecare, cu greu acceptat de orice societate, care trebuie sa dispara. Nu insista pe scenele dure ale povestii, pe partea transcedentala, ci pe programul politic.

Un film greu de urmarit, mie mi-a luat peste 20 de ore, multe pauze, reveniri, pauze etc. Austeritatea imaginii devine dificil de digerat in conexiune cu tematica atat de grea. Sentimentul meu final este unul neasteptat: acceptare a discursului religios, intelegere pasnica a demersului si dorinta de revedere a intregului film. As vrea sa il vad la cinema cu sonorul maxim. Din punctul asta de vedere, Pasolini face un imens serviciu nemeritat crestinismului.

Sartre i-a spus lui Pasolini dupa proiectia filmului in Notre Dame : Stalin l-a recuperat pe Ivan cel Groaznic, marxistii nu il mai pot recupera pe Isus. Aici sunt de acord: cred ca mesajul de stanga a fost recuperat pe o cale dibace de catolicism mai ales, cel putin la nivel estetic. Nu invers.