Romanian writers in Romania: out

via aglomerarispontane

Alexandru Vakulovski is one of the most successful and daring contemporary writers from Romania. Even if he is writing and publishing mainly in Romanian, he studied, worked and lived there for more than 10 years, he is kicked out of the country for not being a citizen. He was waiting for his papers for last 4 years: the answer came, he had to leave the country and get back to Moldova in 2 weeks. Now he is already there and he is forbidden to enter Romania for the next 2 and a half years.

At the same time, some football player born in Germany with no connection to Romania except for the fact that his parents have Romanian origin receives his citizenship papers in 2 days. but the national football team needs him.

Sandu Vakulovski is my friend and I worked with him for two performances in Cluj. I know how hard it was for him to live in Romania as a Moldavian, being constantly harassed by authorities, being restricted to get out of the country because he was not sure that he can ever return. I feel guilty and ashamed that he had to go through all this and no one did anything to actually help him. I didn't do anyhting. Now we are all shocked and in a few days we will forget about it.

Sandu taking me a photo, he is already on the other side of the mirror

It really makes me angry and unproud of having a Romanian passport. Have to find a way to get rid of my citizenship: if I can't give it to Sandu, it doesn't worth shit for me now.

Free Vakulovski!

My Friend Sandu Vakulovski got censored in Cluj for a tough criticism on online masturbation of hegemonic masculinity. Read the whole censored chapter, Futu-ţi morţii mă-tii, from his online novel Mănăştur Mon Amour here. (only in Romanian)

just a sample:


E atâta tristeţe în viaţa ta, aşa că o nouă zi nu poate începe altfel decât cu o nouă labă, cu care îţi întăreşti bătăturile şi bubele de pe pula ta robinet de pişat. Laba e un ritual pentru tine, nu e ceea ce pare, când copiii te văd pe stradă cu pantalonii pătaţi şi se cacă pe ei de râs, de râs de tine, că eşti un labagiu incurabil.

Te plimbi cu punga prin oraş şi nu ştii pe unde să-ţi mai verşi tristeţea de clujean futut, nebăgată în seamă de absolut nimeni, poate din când în când de câţiva huligani care râd de tine, doar râd, nici măcar nu te scuipă în gură, eşti atât de mic şi insignifiant, fix ca un căcat de câine de care toată lumea se fereşte, până când gunoierii ies dimineaţa la acţiune, îl strâng cu scârbă şi îl aruncă.

Din când în când mai încerci să socializezi, cu vânzătoarele de la chioşcuri, când îţi iei pufuleţi, dar eşti rapid pus la respect, ţi se trântesc pufuleţii în faţă şi eşti rugat să te cari în pizda mă-tii, căci mai sunt oameni în rând care nu au chef să piardă timpul cu un futut ca tine.

Te întorci acasă şi tristeţea ta metafizică începe să se transforme în furie. Că eşti un neînţeles, nimeni nu te ascultă, nu te vrea, nu te iubeşte. Aşa că mai fuţi. Mai fuţi o labă. Ca să te descarci, ca să te împlineşti. Dar tristeţea şi furia îţi sunt stopate doar parţial, simţi că mai poţi, că ăsta nu e ultimul tău cuvânt, aşa că mai bagi o labă.

Ţi se trezeşte o poftă de informare şi de cultură, aşa că deschizi compu’. Intri pe situri cu fete şi băieţi cu curul gol. Ar merge şi unele şi alţii, dacă te-ar băga în seamă, dar cum nu, chiar nu, chiar deloc, dar absolut deloc, niciodată, nicicum... mai tragi o labă.

Ţi se trezeşte spiritul civic. Intri pe Clujeanul, să te informezi, să vezi cine şi ce a mai zis, ce a comentat altul, cu cine s-a futut cineva, ce evenimente se organizează în următoarea perioadă şi cine cât de la cine a mai furat. Eşti foarte nervos şi furios. Tragi o labă. Cu alta te cruceşti.

Te enervează aştia foarte tare. Citeşti şi mori de nervi. Eşti sigur că tu eşti mai tare, mai cult, mai deştept şi mai frimos ca ăia care scriu, dar... tu n-ai noroc. Pe tine nimeni nu te bagă în seamă, cu tine nu vorbeşte nimeni, pe tine nici mama ta nu te iubeşte. Eşti trist şi neînţeles. Îţi aminteşti că ai învăţat la şcoală că şi Eminescu era trist şi neînţeles. Asta îţi dă speranţe. Te gândeşti că poate şi tu vei fi ca el, măcar după moarte. Şi bagi o labă.