Art is not for kids. Only in Australia so far

Raphael - Galatea

If you were not shocked by the kiddy porn depicted by the image above I am sure you can be shocked by what is going on in Australia right now.
Alison Croggon, a writer from Australia covers the case of the photographer Bill Henson. He provoked a huge controversy when he had an exhibition with some nude images of a 13-year-old girl. His work were confiscated by the Australian police and the debates were similar to the famous Romanian pink pony case. Even if, as in the Romanian case, New South Wales Department of Public Prosecutions recommended that no charges should be made and the Office of Film and Literature Classification declared the images "mild and justified" and gave them a PG rating some fucked effects are coming out now.

So, the Australian story continues: the Labor Party proposes some new laws in reaction to the case, with a generous purpose of protecting the kids from being indecently represented in the arts. It is not only about photographs but about the depiction of those under 18 in any medium – painting, performance, literature and so on. I hope Eastern European politicians won't get inspired and forbid all plastic toys, crosses, violent scenes and other evil ingredients in art. But seriously, the image of the child is used once more for other political purposes than protecting someone: control, surveillance and total censorship.

Free Vakulovski!

My Friend Sandu Vakulovski got censored in Cluj for a tough criticism on online masturbation of hegemonic masculinity. Read the whole censored chapter, Futu-ţi morţii mă-tii, from his online novel Mănăştur Mon Amour here. (only in Romanian)

just a sample:


E atâta tristeţe în viaţa ta, aşa că o nouă zi nu poate începe altfel decât cu o nouă labă, cu care îţi întăreşti bătăturile şi bubele de pe pula ta robinet de pişat. Laba e un ritual pentru tine, nu e ceea ce pare, când copiii te văd pe stradă cu pantalonii pătaţi şi se cacă pe ei de râs, de râs de tine, că eşti un labagiu incurabil.

Te plimbi cu punga prin oraş şi nu ştii pe unde să-ţi mai verşi tristeţea de clujean futut, nebăgată în seamă de absolut nimeni, poate din când în când de câţiva huligani care râd de tine, doar râd, nici măcar nu te scuipă în gură, eşti atât de mic şi insignifiant, fix ca un căcat de câine de care toată lumea se fereşte, până când gunoierii ies dimineaţa la acţiune, îl strâng cu scârbă şi îl aruncă.

Din când în când mai încerci să socializezi, cu vânzătoarele de la chioşcuri, când îţi iei pufuleţi, dar eşti rapid pus la respect, ţi se trântesc pufuleţii în faţă şi eşti rugat să te cari în pizda mă-tii, căci mai sunt oameni în rând care nu au chef să piardă timpul cu un futut ca tine.

Te întorci acasă şi tristeţea ta metafizică începe să se transforme în furie. Că eşti un neînţeles, nimeni nu te ascultă, nu te vrea, nu te iubeşte. Aşa că mai fuţi. Mai fuţi o labă. Ca să te descarci, ca să te împlineşti. Dar tristeţea şi furia îţi sunt stopate doar parţial, simţi că mai poţi, că ăsta nu e ultimul tău cuvânt, aşa că mai bagi o labă.

Ţi se trezeşte o poftă de informare şi de cultură, aşa că deschizi compu’. Intri pe situri cu fete şi băieţi cu curul gol. Ar merge şi unele şi alţii, dacă te-ar băga în seamă, dar cum nu, chiar nu, chiar deloc, dar absolut deloc, niciodată, nicicum... mai tragi o labă.

Ţi se trezeşte spiritul civic. Intri pe Clujeanul, să te informezi, să vezi cine şi ce a mai zis, ce a comentat altul, cu cine s-a futut cineva, ce evenimente se organizează în următoarea perioadă şi cine cât de la cine a mai furat. Eşti foarte nervos şi furios. Tragi o labă. Cu alta te cruceşti.

Te enervează aştia foarte tare. Citeşti şi mori de nervi. Eşti sigur că tu eşti mai tare, mai cult, mai deştept şi mai frimos ca ăia care scriu, dar... tu n-ai noroc. Pe tine nimeni nu te bagă în seamă, cu tine nu vorbeşte nimeni, pe tine nici mama ta nu te iubeşte. Eşti trist şi neînţeles. Îţi aminteşti că ai învăţat la şcoală că şi Eminescu era trist şi neînţeles. Asta îţi dă speranţe. Te gândeşti că poate şi tu vei fi ca el, măcar după moarte. Şi bagi o labă.